I nformatii utile crescatorilor

SINGAMOZA – o parazitoză gravă a păsărilor

Singamoza este o boală parazitară a aparatului respirator al păsărilor. Ea este specifică păsărilor crescute în gospodăriile populaţiei, fiind cauzată de viermi rotunzi, de culoare roşie, din familia Syngamidae. Din acest motiv, singamoza mai poartă denumirea de viermii roşii ai gâtului.

Localizare şi sursele de contaminare

Aceşti viermi (Syngamus trachea) se localizează în traheea galinaceelor domestice (găină, curcă, păun), dar şi la cele sălbatice, mai ales la fazani.
La galinacee, masculul şi femela parazitului stau în permanenţă cuplaţi, sub forma literei Y. Aceştia se fixează cu ajutorul capsulei bucale de mucoasa traheală, se hrănesc cu sânge şi produc leziuni la acest nivel. Femelele parazitului elimină ouă, care ajung în mediul exterior fie prin excrementele păsărilor bolnave sau purtătoare, fie prin strănut.

Ouăle contaminează adăposturile, furajele, iarba sau ajung în corpul anumitor nevertebrate cum ar fi melcii, larvele de muşte şi în special râmele care constituie rezervoare de paraziţi. Păsările se pot contamina pe cale orală fie direct, ingerând ouăle sau larvele de parazit care se găsesc pe iarbă, fie indirect, prin ingerarea râmelor sau a altor nevertebrate infestate cu ouă de paraziţi.

Păsările adulte sunt purtătoare de paraziţi şi reprezintă o sursă de contaminare pentru tineret. Păsările sălbatice reprezintă, de asemenea, o sursă de infestaţie pentru păsările domestice.

Evoluţia bolii

Singamoza apare în sezonul călduros, în fiecare an, în gospodăriile cu condiţii necorespunzătoare de alimentaţie şi igienă, fiind prezentă la păsările subnutrite, cu hipovitaminoze, crescute în adăposturi neigienice, aglomerate. Boala evoluează mai grav la puii de 3-4 săptămâni, dar şi peste această vârstă (2-3 luni), dacă condiţiile de igienă şi alimentaţie sunt necorespunzătoare.

Boala se caracterizează prin dificultate în respiraţie, puii stau în permanenţă cu ciocul deschis, plin cu mucus, prezintă respiraţie accelerată şi zgomotoasă, tuse puternică şi bruscă.

Păsările slăbesc, sunt anemice, iar moartea se poate produce prin asfixie.

Diagnosticul prezumtiv se pune pe semnele clinice: tuse, tendinţă de asfixie, ciocul deschis în permanenţă. Diagnosticul de certitudine se pune în laborator, unde se face diferenţierea faţă de alte boli cu semne clinice respiratorii: laringotraheita infecţioasă, bronşita infecţioasă, micoplasmoza, coriza infecţioasă, aspergiloza şi altele.

Profilaxia

Aceasta constă în primul rând în deparazitarea internă a tuturor păsărilor din gospodărie (primăvara şi toamna) cu ROMBENDAZOL F, menţinerea igienei în adăposturi şi deparazitarea acestora cu soluţii insecticide ca ROMPARASECT 5% sau ROMPARASECT FORTE. Creşterea, pe cât posibil, a tineretului aviar separat de păsările adulte şi izolat de curci. Pentru creşterea rezistenţei generale la tineret se va asigura o alimentaţie corespunzătoare sub aspect cantitativ şi calitativ.

În cazul apariţiei bolii într-o gospodărie, tratamentul se face la întreg efectivul de păsări cu ROMBENDAZOL F, iar la puii cu semne clinice grave se recomandă să li se administreze concomitent unul dintre produsele: GALIPROTECT; ROMIGAL; AVIAN PROTECT sau ENROFLOXAROM. Pentru redresarea organismului, se vor administra vitamine şi premixuri vitamino minerale: CPB ROMVAC 3, ROMSTARTER 9+1A, CAVITROM, VITAMINA AD3E etc. Adăposturile se curăţă mecanic săptămânal şi se deparazitează cu aceleaşi soluţii insecticide.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2011


PASTEURELOZA păsărilor, numită şi Holera aviară, este o boală infecto-contagioasă produsă de o bacterie (Pasteurella multocida), care afectează numeroase specii de păsări: găini, curci, palmipede, porumbei de colivie şi sălbatice.Pasteureloza se întâlneşte şi la un număr mare de mamifere domestice şi sălbatice. Dintre toate pasteurelozele animalelor, holera aviară este cea mai răspândită în lume.

Caracteristici

Boala are un caracter enzootico-epizootic, adică există morbiditate mare în focar cu tendinţă evidentă de a difuza în afara lui, putând să cuprindă mai multe localităţi sau zone.

Boala se manifestă clinic, de obicei prin forme supraacute sau acute cu tulburări generale de tip septicemic, tulburări respiratorii şi digestive şi prin leziuni hemoragice în diferite organe (duoden, epicard, etc.), hepatită necrotică miliară, precum şi exudate serofibrinoase în sacul pericardic.

Receptivitatea la această boală este mult influenţată de factorii care scad rezistenţa organismului, precum: adăposturile reci şi umede, supraaglomerările, schimbările bruşte de temperatură, curenţii reci de aer, alimentaţia deficitară şi alţii. La păsări, o receptivitate mai pronunţată o au galinaceele şi palmipedele, boala fiind prezentă la tineretul trecut de 3 luni şi la păsările adulte. Se pare că cele mai sensibile sunt curcile. La pui şi boboci se întâlneşte numai în mod excepţional. Epizootiile de holeră apar de obicei toamna şi se continuă iarna şi primăvara.

Sursele de infecţie

Holera aviară poate să apară într-un efectiv indemn ca urmare a introducerii infecţiei din afară prin intermediul animalelor bolnave sau a diferitelor surse secundare ca apa, furajele, vehiculele, vizitatorii etc.

Boala poate să apară şi spontan prin autoinfecţie cu germeni comensali de pe mucoasele păsărilor, atunci când intervin factori favorizanţi care scad rezistenţa generală a organismului (umezeală, frig, schimbări bruşte de temperatură, furaje necorespunzătoare, infestaţii parazitare etc.). Păsările bolnave sau cele clinic sănătoase, dar purtătoare, elimină germenii în general prin secreţiile oculo-nazale şi bucale sau prin fecale, contaminând aşternutul, furajele, apa, aerul. Contaminarea se face şi prin intermediul păsărilor sălbatice cu care vin în contact sau a diferiţilor vectori cum sunt insectele hematofage (muşte, căpuşe).
Clinic, boala evoluează cu forme supraacute şi acute (septicemice), cel mai adesea mortale, şi forme subacute şi cronice.

Forma supraacută debutează brusc cu febră, abatere, cianoza crestei şi a bărbiţelor, mişcări convulsive urmate de moarte după o evoluţie de 5-6 ore, uneori doar câteva minute.

Forma acută este cea mai des întâlnită având ca dominante tulburări digestive şi respiratorii. Creasta şi bărbiţele sunt cianotice, moartea survenind în 1-2 zile de la debut în majoritatea cazurilor.

Unele păsări se vindecă clinic, dar sunt purtătoare şi eliminatoare de pasteurele patogene, sau trec în forma cronică, manifestată prin apetit capricios, diaree continuă şi slăbire progresivă, tuse, jetaj, strănut. Prognosticul bolii este foarte grav în formele subacută şi acută, mortalitatea fiind de tip exploziv şi rezervat pentru celelalte forme.

Prevenirea bolii

Se realizează prin aplicarea de măsuri de profilaxie generală nespecifică aplicând măsuri de zooigienă în adăposturi: dezinfecţia cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT, dezinsecţia cu ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL, ROMPARATOX, deratizarea cu RATITOX F sau BRODITOP, deparazitarea internă periodică a păsărilor cu ROMBENDAZOL F; raţii alimentare echilibrate atât cantitativ, cât şi calitativ, precum şi creşterea complet izolată a tineretului faţă de păsările adulte.
De o foarte mare importanţă este profilaxia specifică – imunizarea prin vaccinare cu vaccin antiholeric PESTIHOLVAC FORTE (vaccin mixt contra pseudopestei şi holerei aviare pentru găini, curci, fazani, bibilici), HOLEPAL (vaccin contra holerei aviare la palmipede).

Tratamentul medicamentos

Poate opri temporar evoluţia bolii numai dacă medicaţia este însoţită de dezinfecţii curente, eliminarea factorilor nocivi de microclimat şi îmbunătăţirea alimentaţiei. Acesta se realizează cu GALIPROTECT C, ENROFLOXAROM (comprimate, injectabil şi buvabil) ROMIGAL, ENROCOL, AVIAN PROTECT, AMOXINEOVIT, AMOXILROM (injectabil sau pulbere hidrosolubilă), ERITROM, OXIROM.
Dr. CHIURCIU VIORICA, doctor în ştiinţe medical veterinare.